Una din ultimele economii planificate dupa modelul sovietic, Cuba, da semne ca incepe sa caute oficial drumul reformelor, pana nu apuca populatia sa-si faca o primavara a ei, dupa modelul Europei rasaritene, a nordului Africii si - de ce nu - chiar a Rusiei.
E usor de observat ca statul tatoneaza timid terenul initiativelor particulare. A distribuit mici terenuri cultivatorilor, in speranta redresarii agriculturii centralizate si, incepand din octombrie trecut, a permis infiintarea de ateliere particulare pentru frizeri, coafori si cosmeticieni.
Nu e greu sa intuiesti ca regimul Raul Castro testeaza pulsul economiei, incercand sa demareze pe calea reformelor, dar evita terapia de soc, care nu totdeauna da cele mai bune rezultate. Prefera politica pasilor mici.
Problema principala a regimului este, insa, sectorul public, foarte incarcat cu un aparat functionaresc birocratic. Sistemul nu include numai administratia, aici intra cadrele politice, tot felul de organizatii specifice regimului dictatorial, factorii regimului de represiune.
Intr-un regim democratizat, toti acestia sunt de prisos, dar nici nu se asteapta cineva ca privilegiatii de azi sa renunte peste noapte la avantajele, despre care sunt convinsi ca li se cuvin pe merite.
Arta de a face din comunisti privilegiati capitalisti prosperi
Solutia echitabila, din punct de vedere guvernamental, este ca acesti exponenti ai puterii de represiune din trecut - si din prezent, inca - sa devina, peste noapte, din comunisti privilegiati in capitalisiti prosperi.
Ei ar putea primi terenuri sau chiar imobile in conditii convenabile, ar putea beneficia de credite si alte avantaje, pentru ca, retragandu-se din viata publica, sa devina oameni de afaceri prosperi.
Ideea n-ar fi o premiera mondiala si stim chiar din exemplul nostru dambovitean ca numerosi colaboratori notorii ai fostului regim au ajuns magnati ai televiziunilor, personalitati in aparatul politic, proprietari de cazinouri, de terenuri uriase, ba chiar si demnitari.
Raul Castro stie ca cel care tine ciolanul in mana, nu-l cedeaza, decat daca-i dai altul in schimb. Politica pasilor mici permite asemenea aranjamente amiabile.
Salariul mediu: 20 dolari pe luna
Conform datelor preliminate, economia nationala a inregistrat, pe anul 2011, o crestere de 2,9%, dupa ce, pe primele sase luni, produsul intern brut crescuse cu 1,9%.
Tot cu gandul la evitarea socurilor, conducerea cubaneza si-a elaborat un plan de reforme, bazat, in mare masura, pe privatizare, cu termen de finalizare in urmatorii cinci ani.
In acest timp, programul prevede sa se reduca treptat participarea statului in sectorul economic, sa fie diminuate substantial subventiile si sa fie create oportunitati pentru intreprinderile mici.
Deocamdata, primele masuri sunt modeste. Dupa autorizarea activitatii frizerilor, coaforilor si cosmeticienilor, s-au mai anuntat extinderi si pentru meseriasi: dulgheri, electricieni, fotografi, instalatori. Totul confirma politica pasilor mici, o revolutie de catifea menita sa evite o explozie.
Ca sa simta populatia adierea schimbarilor, regimul renunta formal la vechile intransingente. Anul trecut, a fost pentru prima oara dupa 1959 cand cubanezii au avut dreptul sa-si cumpere o masina proprie. Stirea trebuie sa fi facut senzatie pe insula.
Mai trist este faptul ca la salariul mediu de 20 dolari lunar, perspectiva masinii devine irelizabila. Dar asa este omul: accepta mult mai usor ceva irealizabil, decat ceva interzis.
A disparut umbrela sovietica
Alta noutate: pentru prima data dupa o jumatate de secol, cubanezul are dreptul sa-si cumpere o locuinta si chiar o casa de vacanta. Tot nerealizabil, dar nici interzis.
Stim din experienta romaneasca modul cum statul s-a descorotosit rapid de locuintele pe care era incapabil sa le administreze si le-a oferit in rate locatarilor. Acest model a functionat in intreaga Europa de Est si ar fi de mirare sa nu-l incerce Cuba, bifand in agenda o mare privatizare.
Prin masurile preconizate, Cuba incearca sa obina in timp ceea ce altii au obtinut prin soc. Dar nu numai teama de soc impinge tara insulara spre reforme: la ultima sesiune ONU, Bruno Rodriguez, reprezentantul Cubei a recunsocut ca, datorita embargoului impus tarii sale, Cuba a inregistrat pierderi de 975 de miliarde de dolari.
In trecut, economia cubaneza a rezistat embargoului datorita Uniunii Sovietice. Ramasa fara protector, tara trebuie sa se descurce cum poate - si tocmai asta face.
Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România (AVMR), împreună cu alte ONG-uri patriotice au organizat pe tot parcursul lunii decembrie 2011 – în faţa sediului Băncii Naţionale a României, pe strada Lipscani din Bucureşti, acţiuni de protest zilnice împotriva MASONERIEI ca exponentă a Dictaturii Mondiale ce ni se pregăteşte în acest an prin intermediul crizei economice.
Presiunile asupra organizatorilor au fost mari, preşedintele AVMR – dl. Ene Viorel fiind când rugat, când ameninţat – SĂ OPREASCĂ IMEDIAT ACESTE ACŢIUNI. Întrucât reprezentantul Victimelor Mineriadelor nu a cedat nici încercărilor de cumpărare, nici promisiunilor, nici şantajului, acesta a fost atacat direct – prin interzicerea târgurilor tradiţionale de sărbători organizate de AVMR sau alte asociaţii participante la eveniment – confiscarea produselor expuse şi amendarea expozanţilor.
Întrucât a dorit să continue aceste acţiuni, în pofida pierderilor financiare suferite, AVMR a depus o nouă declaraţie la Primărie, prin care anunţa, conform legii adunărilor publice, continuarea protestelor anti-masonice din faţa sediului Băncii Naţionale a României, de pe Lipscani, Wall-Street-ul românesc.
În premieră absolută, primarul Sorin Oprescu se face cârpa supusă şi prea-umilă a masonului Mugur Isărescu, dând rezoluţie de INTERZICERE a unei adunări publice ANTI-MASONICE, pe motiv că Banca Naţională a României a solicitat “a i se asigura condiţiile optime şi de securitate pentru activitatea instituţiei” !!!
Cu alte cuvinte, SE TEM CĂ LE LUĂM GÂTUL (din punct de vedere moral) pentru asasinatul economiei naţionale !? Le este frică asasinilor economici că se trezesc românii ?
Noi am asigurat de fiecare dată organele în drept că mitingurile noastre se vor desfăşura conform legii, în deplină ordine, ŞI FĂRĂ ACTE DE VIOLENŢĂ ! Nu a existat nici un incident la mitingurile organizate până în prezent, care să demonstreze contrariul. Atunci, de ce ni se interzice dreptul constituţional de a PROTESTA, de a organiza ADUNĂRI PUBLICE ?!
Foarte interesant este şi faptul că ţiganii noştrii “comunitari” nu au întâmpinat nici un fel de probleme în a-şi vinde mărfurile falsificate – FĂRĂ ACTE DE PROVENIENŢĂ, CHITANŢĂ SAU FACTURĂ – sub geamurile BNR-ului, în vreme ce o mişcare de protest îndreptată împotriva groparilor economiei româneşti – este interzisă !
Interesant este şi faptul că, în luna decembrie, pentru câteva zile, unora dintre ţiganii ce aveau tarabele în dreptul locului de desfăşurare al mitingului, li s-a interzis (pe bună dreptate) să îşi desfăşoare “activitatea” – întrucât potrivit Legii Adunărilor Publice, nu se puteau desfăşura două evenimente simultan pe aceeaşi locaţie. Impertinenţi şi agresivi, ţiganii respectivi s-au plâns în gura mare că ei au dat şpaga aferentă, unde trebuie şi că cer să fie lăsaţi să vândă în linişte pe Lipscani. După cum se vede, ei sunt în continuare acolo, noi nu. OARE CÂT OR FI DAT ŞPAGĂ !?
Deşi am solicitat ca Mitingul să fie organizat în Piaţa Universităţii (dacă la Banca Naţională nu ni se mai permite), NI S-A REFUZAT fără nici un motiv şi această locaţie ! Coada de topor a ocultei masonice nu este nimeni altul decât secretarul general al primăriei, Tudor Toma, ce semnează în locul primarului acte pe care nu are dreptul să le semneze, potrivit legii adunărilor publice !
Răspunsul Primarului Oprescu este cea mai bună dovadă că România nu mai este un stat de drept, ci un STAT TOTALITAR, unde trăim deja DICTATURA MASONICĂ după pohta masonului Mugur Isărescu şi a masonului jidan Sorin Oprescu. Sperăm că măcar justiţia a rămas ne-atinsă de aceste lepre, fapt pentru care vom contesta ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ actele privivind interzicerea MISCĂRII OCUPAŢI WALL-STREET-ul ROMÂNESC !
Nicolae Păun, deputatul romilor care a declarat că ţiganii sunt ca lăcustele, adică invadatori. În dreapta, Ilie Dincă, omul care a interzis bârfa în mod oficial
Pe măsură ce Bruxellesul presează Bucureştiul să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale romilor, sute de mii de euro din fondurile UE şi ale Guvernului român sunt aruncaţi pe cheltuieli anapoda, salarii exorbitante sau pe chirii fictive. Activişti de frunte ai romilor şi şefi de ONG-uri îşi bagă în buzunar sume imense din bani publici şi nu îi deranjează atât timp cât Guvernul plăteşte.
De exemplu, Ioan Gruia Bumbu a închiriat o parte din casa sa din Alba Iulia Agenţiei Naţionale pentru Romi (ANR), al cărei preşedinte a fost, pentru 52.000 de euro pe o perioadă de doi ani, în condiţiile în care preţul pieţei era undeva la 500 de euro pe lună. Ioana Viorica Dumitru, şefa Asociaţiei Femeilor Rome, locuieşte cu părinţii într-un apartament la etajul nouă într-un bloc din Colentina. ANR a plătit din bani publici 2.754 de euro în fiecare lună pentru a închiria acel apartament în cadrul unui program naţional strategic pentru romi. Când am întrebat-o de chirie, Dumitru s-a arătat surprinsă şi a negat că ar fi închiriat acel apartament, cu toate că datele oficiale o contraziceau.
“Nu ştiu ce s-a întâmplat! De unde aveţi informaţiile astea?”, a răspuns indignată şefa femeilor rome. Apoi a refuzat să mai discute dacă nu este prezent şi preşedintele ANR, Ilie Dincă. Managerul programului în cadrul căruia s-a închiriat acest apartament a fost dispus să lămurească chestiunea în cinci minute. Nu a mai dat un răspuns niciodată, la fel ca şi şeful său Ilie Dincă, personaj care la numirea în funcţie a şi dat un ordin scris ca toate discuţiile despre preşedintele ANR, atât între angajaţi, cât şi cu persoane din afara instituţiei, sunt interzise. Cele două exemple oferite sunt doar vârful unui aisberg pe care autorităţile se fac că nu-l văd. Şi precum aisbergul se topeşte, tot aşa dispar şi fondurile UE. Iar asta ar trebui să dea de gândit Parchetului şi altor instituţii abilitate să verifice cum s-au evaporat aproape 23 de milioane de euro cheltuite de ANR.
Salariile pe care le iau cei care muncesc în cele şase programe naţionale pentru romi coordoante de ANR sunt exorbitante. Pe când salariul mediu este undeva la 400 de euro lunar, şmecherii care lucrează în proiectele coordonate de ANR câştigă 250 de lei pe oră, adică peste 60 de euro. Un manager de proiect câştigă 62.000 de euro în trei ani. Poate nu pare mult, dar trebuie avut în vedere că pentru aceşti bani munceşte doar o zi şi jumătate pe săptămână. De exemplu, Claudia Vuşdea, sora fostului şef al ANR Gruia Bumbu, a condus asociaţia Pakiv din Alba Iulia pe perioada cât fratele ţinea frâiele ANR. Ea a fost angajată timp de 15 luni ca expert de monitorizare în cadrul proiectului Împreună pe Piaţa Muncii şi lua aproape 6.000 de euro lunar, dar nu muncea mai mult de patru ore pe zi. Din decembrie 2008 până în martie 2010, Pakiv a plătit 200.000 de euro salarii, bani publici. Un fost angajat a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, că a descoperit că a fost plătit în acte timp de două luni şi nu una, cât lucrase. Alţi angajaţi ai Pakiv cu salarii grase sunt Ivan Plebis – expert în cadrul ANR, Simona Voicescu – fost şef de cabinet la Secretariatul General al Guvernului, Andreea Gergely – angajată la Cancelaria Guvernului.
Exemple de cum se aruncă banii pe fereastră se găsesc în toate cele şase proiecte. Aurel Pascu este liderul Fundaţiei Roma Unitate şi membru al Partidei Romilor. El este fiul lui Aurel Roşianu, vicepreşedintele Partidei şi şeful câtorva ONG-uri pentru romi. Conform unor localnici care s-au ferit să-şi dea numele, pentru că le este frică de Roşianu şi familia acestuia, anul trecut, de Paşti, cei doi Aurel au strâns 100 de ţigani din Gilău şi le-au dat diplome de culegători calificaţi de ciuperci. Oamenii, supăraţi că Roşianu a dat diplome membrilor propriei familii, au confirmat că atunci când au primit diplomele s-au trezit şi cu 1.000 de euro în buzunar. În cadrul programului “Împreună, pentru o societate mai bună” s-au cheltuit 2.800 de euro lunar pentru un avocat cu numai cinci ani experienţă, în timp ce ANR are propriul departament juridic. Ilie Dincă a refuzat să facă public numele şi salariile angajaţilor care lucrează în aceste şase proiecte, deşi sunt bani publici. Dincă consideră că aceste date nu sunt o chestiune de interes public.
Sancţiuni pentru achiziţii suspecte
Uniunea Europeană şi Guvernul României finanţează în comun şase proiecte strategice naţionale pentru îmbunătăţirea situaţiei unei populaţii marginalizate. Cele şase proiecte au în vedere printre altele excluderea socială, abandonul şcolar. În timp ce pe hârtie proiectele arată bine, în realitate, aşa cum o arată documente oficiale ale ANR, experţii care lucrează în aceste proiecte habar nu au pe ce lume trăiesc, deşi sunt plătiţi cu sume cuprinse între 100 şi 250 de lei pe oră. Contractele de achiziţie încheiate pentru aceste proiecte ajung pe mâna unor firme necunoscute, fără experienţă. În unele cazuri, sumele plătite pentru computere, mobilier sau servicii erau mai mari decât pe piaţă. Tocmai de aceea, Autoritatea pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice a amendat ANR pentru nerespectarea legislaţiei achiziţiilor publice.
ONG-urile îşi cosmetizează rezultatele
În 2010, ERGO – European Roma Grassroots Organisations a publicat un raport în care arăta tendinţa Comisiei Europene de a se axa numai pe exemple pozitive când vine vorba de fonduri alocate romilor. Este interesul direct al tuturor celor implicaţi în proiecte pentru romi, de succes sau nu, să-şi prezinte proiectul ca unul reuşit, se arată în raport: “ONG-urile depind de fondurile UE pentru proiecte. Pentru a face angajări, eu nevoie să primească continuu bani. De aceea, eu un interes direct să înfrumuseţeze rezultatele, pentru că numai proiectele de succes sunt premiate sau promovate de Comisia Europeană”. După expulzările romilor din Franţa, UE a fost nevoită să analizeze mai atent modul în care statele membre cheltuiesc banii pentru romi. László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a refuzat să comenteze modul în care ANR gospodăreşte banii.
Răsfăţ funcţionăresc pe banii PHARE
Pentru a înţelege de ce bugetele pentru aceste proiecte nu sunt atent investigate, trebuie să mergem înapoi în timp cu vreo zece ani când în cadrul unor proiecte Phare unii angajaţi primeau şi 12.000 de euro lunar. Se pare că există o cultură a modului de cheltui acest bani în mod netransparent. Dan Oprescu Zenda este consilier superior în cadrul ANR. A fost managerul unui program Phare, dar a demisionat din cauza lipsei de transparenţă. “Modul în care aceste fonduri au fost cheltuite poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă în prezent. În unele proiecte, managerul era plătit cu 5.000 de euro lunar. Chiar şi un simplu angajat avea un salariu cuprins între 1.000 şi 2.000 de euro. Evident, aceste sume impresionante aveau un impact demoralizator asupra funcţionarilor publici care nu erau destul de «norocoşi» să lucreze în aceste proiecte finanţate de UE”, a precizat Zenda.
Consilier afacerist
În Iaşi, spaţiul închiriat romilor, de pe strada Elena Doamna, aparţine firmei Development Trading Consulting (DTC), care se ocupă cu formarea de manageri, experţi, de exemplu “expert în achiziţii publice”, consultanţă în finanţări europene. DTC este a lui Anghel Ficu, consilier local PNL la Iaşi din 2004 până în prezent, fost director până anul trecut la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţii. La cealaltă adresă din Iaşi, ANR a răspuns că a închiriat un spaţiu de 151,5 mp pe strada Păcurari 59-62-65 parter cu 1.300 de euro plus TVA pentru 14 luni. Locaţia este oarecum ciudată pentru că la numărul 59 sunt şi la etaj birouri de închiriat. Locaţia aparţine lui Demostene Olariu, consilier pe probleme de romi. La numărul 65 este o vopsitorie-tinichigerie auto, iar la 62 este imposibil de ajuns.
Ţiganii la putere
În Timişoara, spaţiul închiriat în cadrul proiectului Împreună pentru o Societate mai Bună a costat 1.000 de euro lunar în condiţiile în care un apartament similar de 60 de mp de lângă se închiria cu 220 de euro. Negociabil. În acelaşi imobil a mai fost închiriat un alt apartament pentru un alt program, dar cu 1.300 de euro lunar timp de doi ani. Clădirea aparţine clanului Cârpaci din Timişoara, despre care presa a scris că este“mafia imobiliară din Timişoara”. La Cluj, pe strada Republicii 88, la parter pe partea dreaptă este spaţiul închiriat pentru romi. De la cine? Aurel Pascu, fiul lui Aurel Roşianu, cel care a coordonat programul, a declarat că spaţiul este închiriat de la o familie maghiară care este plecată din ţară. Celălalt spaţiu de pe Bdul 21 Decembrie aparţine Partidei Romilor şi este închiriat de la Primărie.
100 milioane de euro
În România există 89 de proiecte pentru romi, fondurile alocate fiind de aproape de 100 de milioane de euro. Din această sumă, 22,76 milioane reprezintă suma alocată pentru şase proiecte strategice la nivel naţional, 19,09 milioane de euro fiind contribuţia UE, restul fiind fonduri alocate de Guvernul român. Cele şase proiecte strategice sunt: “Împreună pe piaţa muncii” – 4,2 milioane de euro; “Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” 3,2 milioane de euro; “Formarea reţelei naţionale a experţilor romi” – 4,5 milioane; “Educaţia copiilor romi – calea spre un loc de muncă stabil” – 4,3 milioane; “Împreună, pentru o societate mai bună” – 4,2 milioane; “Şcoala – o şansă pentru fiecare” – 2,2 milioane. Conform unui raport al Guvernului legat de programul “Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013″ în cadrul proiectelor finanţate din Fondul Social European – FSE şi de la bugetul de stat este de aproximativ 86.327.930 de euro, numărul de romi preconizat a fi sprijinit a fost de aprox. 64.397.
Centrul de cazare al străinilor, din localitatea Otopeni, de lângă Bucureşti
Un iranian refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări. Deşi s-a adresat mai multor instituţii ale statului român, între care şi ministerul Afacerilor Externe, cererea iranianului a fost respinsă.
Acuzaţia de apostazie (adică renunţarea publică la o anumită credinţă religioasă; renegarea unei doctrine sau concepţii) adusă lui Habib Bastam "se fundamentează pe faptul că acesta s-a născut din părinţi musulmani, iar la vârsta maturităţii a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi să declare verbal şi prin fapte renunţarea de Islam, ocupându-se totodată de organizarea de întruniri evanghelice, chemând şi pe alţii să îmbrăţişeze creştinismul, formând o biserică în casă, desfăşurând ceremonii de botez, predicându-şi credinţa în creştinism în faţa adunării formate din vecini de-ai săi şi negând preceptele islamice", potrivit hotărârii prin care a fost condamnat la moarte, scrie Mediafax.
"Date fiind cele de mai sus, după analizara dosarului, a declaraţiilor procurorului şi a vecinilor care au depus mărturie, precum şi a rapoartelor întocmite de organele de judecată a investigaţiilor şi interogatoriilor desfăşurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apăra pe parcursul investigării dosarului, instanţa consideră vinovăţia acuzatului ca fiind evidentă. Pe baza decretului adoptat în unanimitate de experţii în jurisprudenţă islamică, a art. 3 din Codul de Procedură al Tribunalelor Generale şi Revoluţionare, a art. 205 din Legea Sancţiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini şi Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani şi a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotărârea este emisă în absenţa acuzatului şi poate fi reanalizată de Curtea Supremă în termen de douăzeci de zile de la data comunicării", se arată în hotărârea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusă la dosarul lui Habib Bastam.
Cazul lui Habin Bastam se află şi în atenţia Oficiului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam - cetăţean britanic de origine iraniană, şi el condamnat, în lipsă, pentru apostazie în Iran.
Assadollah Masoud Bastam a venit în Romania şi s-a adresat mai multor instituţii pentru protecţia drepturilor omului, inclusiv Reprezentanţei Comisiei Europene şi Parlamentului, cerând sprijin pentru salvarea vieţii fratelui său, Habib Bastam, în vârstă de 29 de ani, "refugiat în România din cauza persecuţiilor politice şi religioase la care a fost supus în ţara sa natală, Iran".
Acuzatia de apostazie (adica renuntarea publica la o anumita credinta religioasa; renegarea unei doctrine sau conceptii) adusa lui Habib Bastam "se fundamenteaza pe faptul ca acesta s-a nascut din parinti musulmani, iar la varsta maturitatii a acceptat Islamul, conformandu-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi sa declare verbal si prin fapte renuntarea de Islam, ocupandu-se totodata de organizarea de intruniri evanghelice, chemand si pe altii sa imbratiseze crestinismul, formand o biserica in casa, desfasurand ceremonii de botez, predicandu-si credinta in crestinism in fata adunarii formate din vecini de-ai sai si negand preceptele islamice", potrivit hotararii prin care a fost condamnat la moarte.
"Date fiind cele de mai sus, dupa analizara dosarului, a declaratiilor procurorului si a vecinilor care au depus marturie, precum si a rapoartelor intocmite de organele de judecata a investigatiilor si interogatoriilor desfasurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apara pe parcursul investigarii dosarului, instanta considera vinovatia acuzatului ca fiind evidenta. Pe baza decretului adoptat in unanimitate de expertii in jurisprudenta islamica, a art. 3 din Codul de Procedura al Tribunalelor Generale si Revolutionare, a art. 205 din Legea Sanctiunilor Islamice, a decretului Imamului Khomeini si Ayyatollahilor Seyyed Mohammad Reza Golpayegani, Safi Golpayegani, Makarem Shirazi, Bahjat Foumani si a Oficiului Liderului Suprem, sus-numitul este condamnat la moarte pentru apostazie. Hotararea este emisa in absenta acuzatului si poate fi reanalizata de Curtea Suprema in termen de douazeci de zile de la data comunicarii", se arata in hotararea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusa la dosarul lui Habib Bastam.
Cazul lui Habin Bastam se afla si in atentia Oficiului pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului - Human Rights & International Communication - HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam - cetatean britanic de origine iraniana, si el condamnat, in lipsa, pentru apostazie in Iran.
Assadollah Masoud Bastam a venit in Romania si s-a adresat mai multor institutii pentru protectia drepturilor omului, inclusiv Reprezentantei Comisiei Europene si Parlamentului, cerand sprijin pentru salvarea vietii fratelui sau, Habib Bastam, in varsta de 29 de ani, "refugiat in Romania din cauza persecutiilor politice si religioase la care a fost supus in tara sa natala, Iran".
"Situatia familiei Bastam s-a agravat in Iran pe masura ce mai multi membri ai sai, avand convingeri democratice si convertindu-se la crestinism, au fost rand pe rand persecutati politic si religios, in primul rand de autoritati. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzatia de apostazie - in anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam - caruia la scurt timp autoritatile britanice i-au acordat protectie si statutul de azilant, devenind ulterior cetatean britanic, onorabilitatea sa fiind sustinuta si de unul din principalele partide politice britanice, pe ale carui liste electorale a candidat la alegeri locale in 2006. Persecutiile s-au accentuat asupra membrilor familiei Bastam, unii dintre acestia fiind implicati in campania lui Mir Hossein Moussavi (fost contracandidat al presedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, in 2009). Ulterior, prin interventia unor parlamentari britanici si americani, a unor organizatii, ceilalti doi frati ai lui Assadollah Masoud Bastam si Habib Bastam au ajuns in Marea Britanie si SUA, unul dintre ei, Yadollah Bastam, primind deja azil politic in Marea Britanie. De asemenea, si parintii celor patru frati se afla in acest moment in Marea Britanie solicitand azil politic", spune organizatia pentru apararea drepturile omului.
Despre cazul Bastam Amnesty International a fost sesizata in 5 noiembrie 2009 de un parlamentar britanic.
In anul 2010, la Teheran, Habibo Bastam a fost condamnat la moarte, de catre Tribunalul Revolutionar Islamic, pentru apostazie. El s-a refugiat in Romania, sotia si copilul sau ramanand in Iran. Cat a stat in Radauti, Bastam a frecventat biserica penticostala Betel, pastorita de Vasile Piscuc.
"Cazul Habib Bastam trebuie reconsiderat si prin prisma informatiilor recente, de notorietate publica, privind deteriorarea grava a relatiilor dintre Iran si Marea Britanie: atacarea ambasadei Marii Britanii la Teheran in 29 noiembrie, retragerea personalului diplomatic britanic de la Teheran, plecarea de la Londra, in 3 decembrie, dupa ultimatumul dat de autoritatile britanice, a personalului diplomatic iranian. In conditiile actuale, simpla comparatie cu cazul fratelui sau caruia un alt stat membru al UE i-a acordat protectie si statut de azilant, pentru motive cel putin similare, conduce la concluzia ca si statul roman trebuie sa procedeze in mod similar, acordandu-i protectie, in mod plenar si urgent. Spre deosebire de alte cazuri de refugiati din Iran unde persecutia se mentine numai la nivel politic, aici este argmentata si la nivel religios, fapt ce presupunea si cerea o abordare speciala, inclusiv prin cazarea separata chiar de alti conationali cu care nu este si coreligionar. In numele drepturilor omului, acestei persoane, Habibo Bastam, ii trebuie acordate o asistenta competenta si protectie, deopotriva. Dosarul domniei sale trebuie examinat cu suficienta atentie si maxima intelegere de cei care au aceasta misiune si prerogativa tinand cont de toate datele si informatiile de ultima ora, incidente", noteaza organizatia citata, intr-o scrisoare adresata ORI, Guvernului, Parlamentului, Ministerului Afacerilor de Externe, Delegatiei Comisiei Europene, Avocatului Poporului, Ambasadei Marii Britanii, Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
ORI a respins cererea de azil al Habibo Bastam, avocatul sau, Antonie Popescu, contestand decizia si adresandu-se mai multor autoritati romane.
Astăzi orele 13, la Țeapa din piața Revoluției, în dreptul ministerului de Interne al României, va avea loc o manifestație publică dedicată atenționării opiniei publice asupra pericolului reprezentat de organizațiile masonice, care prin agenda lor proprie, anti-românească și anti-națională, prin influența politică și financiară, tind să distrugă valorile și principiile statelor naționale în scopul creerii unui imperiu planetar masonic, un stat totalitar în care indivizii sunt controlați prin forță și teroare.
Banca Națională a României este principalul instrument de implementare a Noii Ordini Mondiale în România, prin politica economică pe care o duce, de subjugare economico-financiară a populației și Statului Român de către oculta financiară masonică, prin intermediul băncilor.
Se va cere:
1. Demiterea masonului Mugur Isarescu din functia de guvernator B.N.R.
2. Denuntarea acordului cu F.M.I.
3. Nationalizarea bancilor si protejarea capitalului romanesc.
4. Amanarea platii datoriilor populatiei fata de banci pana cand Romania va avea deficit bugetar 0.
5. Aurul de la Rosia Montana pentru romani in Banca Nationala.
Ultima actualizare în Miercuri, 30 Noiembrie 2011 10:21
Foto: Arhiva
Nicolae Păun, deputatul romilor care a declarat că ţiganii sunt ca lăcustele, adică invadatori. În dreapta, Ilie Dincă, omul care a interzis bârfa în mod oficial
Centrul de cazare al străinilor, din localitatea Otopeni, de lângă Bucureşti
