|
|
|
Scris de Viorel Ene
|
|
Miercuri, 19 Noiembrie 2008 21:11 |
|
Georgia, hidrocarburile caspice si Rusia Georgia colonizata de greci si romani si cucerita de arabi in anul 650, atinge apogeul in timpul domniei reginei Tamara (sec.XI-XIII) mai apoi fiind cotropita de catre mongoli. Incepand cu sec.XVI –XVIII Georgia pierde din teritoriu in favoarea Imperiului otoman si a Iranului.
In anul 1783 se pune sub protectia Rusiei, fiind anexata de catre aceasta in 1801.
In 1918 Georgia se proclama republica independenta, iar in 1921 impreuna cu republicile autonome ADJARIA, ABKHAZIA si OSETIA de SUD, formeaza Federatia Transcaucaziana a URSS pana in 1936 cand devine republica federala.
In 1989, cand in tarile Tratatului de la Varsovia regimurile comuniste cad pe rand, Moscova isi trimite trupele la Tbilisi inabusind in sange miscarea populara. In 1990 au loc primele alegeri libere, iar in 1991 este proclamata independenta Georgiei.
Regimurile autoritare conduse de Zviad Gamsahurdia si Eduard Sevarnadze duc la amplificarea miscarilor separatiste, iar ultimul cere ajutorul Moscovei care trimite trupe, iar Georgia accepta sa faca parte din CSI. Schimbarile majore survenite in Georgia odata cu “Revolutia Roz” din 2003 aduce la putere un regim democratic in frunte cu presedintele Mihail Saakashvili, reales in ianuarie 2008, cu o majoritate de 53%.
Noile realitati geopolitice impun Kremlinului aspecte noi care nu pot fi acceptate. Putem enumera problemele legate de: instalarea scutului american in Europa; bazele americane de la Marea Neagra din Romania si Bulgaria; eventuala aderare la NATO a Georgiei si Ucrainei; influenta crescanda a SUA in zona Caucazului, zona de influenta vitala, aceasta avand rezerve energetice extrem de bogate. Exercitiile comune ale NATO impreuna cu cele ucrainiene la Marea Negra si problema diferendului existent intre Georgia si republicile separatiste Abkhazia si Osetia de Sud au dus la accelerarea strategiei militare a Moscovei. Aceasta lucreaza la o Noua doctrina militara privind echiparea si dezvoltarea tehnologica a armamentului rusesc, urmand ca pana in 2030 numarul de avioane, portavioane si submarine sa creasca exponential. Odata cu anuntul facut de Kremlin cu privire la dublarea pretului la gaz metan, Kievul a hotarat sa nu mai prelungeasca acordul referitor la Flota ruseasca din Marea Neagra (Rusia plateste o chirie de 96 mil.euro pentru porturile ukrainiene).
Conflictele inghetate au redevenit punctul nevralgic intr-o regiune aflata in pragul unor evolutii pozitive si incurajatoare. Ele pot fi reactivate in orice imprejurare, fapt care dovedeste ca Romania are nevoie de sprijinul NATO pentru a securiza regiunea Marii Negre, principiul de actiune fiind solidaritatea transatlantica prin complementaritatea dintre UE si NATO.
Tbilisi a încercat sa recâstige controlul asupra regiunii sale separatiste, Osetia de Sud, în noaptea de 7 spre 8 august 2008. Fortele militare georgiene au fost imediat respinse de o puternica contraofensiva rusa, pâna în centrul teritoriului georgian, dincolo de Osetia de Sud, presedintele Saakashvili decretand starea de razboi.
"Prin recunoasterea ilegala a teritoriilor georgiene Abkhazia si Osetia de Sud, Dmitri Medvedev a aratat clar ca obiectivul Moscovei este reconfigurarea hartii Europei prin forta. Acest razboi nu a fost niciodata despre Osetia de Sud sau Georgia. Moscova foloseste invazia, pregatita de ani de zile, pentru a-si reconstrui imperiul, pentru a avea un mai mare control asupra resurselor energetice din Europa si a-i pedepsi pe cei care credeau ca democratia poate înflori la granitele sale. Rusia a folosit "incendierea, violul si executiile" în epurarea etnica în satele georgiene din regiunile separatiste. Moscova a întors precedentul Kosovo: în timp ce Occidentul a actionat pentru a preveni epurarea etnica, în Georgia ea este folosita de Rusia pentru a consolida anexarea militara", a relatat presedintele Georgiei.
Criza georgiana este cea mai puternica criza din ultimii 18 ani in relatia Rusiei cu UE. La Bruxelles s-a desfasurat Consiliul Europei care a analizat recentul conflict, concluziile remarcand solidaritatea UE fata de Georgia, precum si reactia disproportionata a Rusiei si nu in ultimul rand sa se tina cont de rezolutiile Consiliului de Securitate ONU.
Agresiunea militara a Moscovei impotriva Georgiei, distrugerea premeditata a infrastructurii de catre trupele rusesti (portul Poti locatie cheie in transportul de hidrocarburi de la Marea Caspica si poarta principala pentru importul de cereale), recunoasterea independentei de catre Moscova a celor doua regiuni separatiste, precum si mentinerea de forte rusesti in Gruzia (in asa-zise zone tampon), transforma Georgia intr-un stat expus si fragil. In acelasi timp viabilitatea proiectelor energetice occidentale in Caucaz este pusa sub semnul intrebarii.
Georgia este singurul coridor de transport al hidrocarburilor dinspre zona caspica si Asia centrala spre UE care ocoleste Iranul si Rusia.
In noiembrie 1999, la Istanbul, s-a semnat acordul cu privire la constructia unui oleoduct Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) care porneste din Azerbaidjan, traverseaza Georgia si alimenteaza terminalul din portul turcesc. Acest proiect intareste independenta fostelor republici sovietice din regiune,si asigura in acelasi timp alimentarea cu petrol a UE in afara retelei rusesti de conducte.
Pe 4 august un atentat al gruparii teroriste kurde PKK impotriva tronsonului turc al BTC a facut ca Azerbaidjanul sa opreasca alimentarea cu petrol pe o perioada nedeterminata (1 mil.barili/zi).
Al doilea oleoduct, Baku–Supsa, in prezent modernizat (150.000 barili/zi), care traverseaza Caucazul, si-a aminat reluarea activitatii, fiindca armata rusa a distrus unicul pod din Georgia care leaga vestul si estul tarii.
A treia conducta transcaucaziana este South Caucasus Gas Pipeline, un gazoduct care urmeaza traseul BTC si care nu a fost distrus de catre rusi in zona Georgiana in semn de bunavointa fata de Turcia si premierul Erdogan.
Insa Moscova nu doarme si pe 14 august 2008 gigantul rus Gazprom a propus conducerii azere sa cumpere intreaga productie de gaze naturale destinata exportului. In cazul in care liderii azeri accepta oferta rusilor, planul UE cu privire la o dependenta redusa fata de gazul rusesc, devine nerealist.
Proiectul gazoductului european Nabucco va fi sistat, Georgia ramane un coridor secundar de transport a hidrocarburilor, iar Rusia si Gazprom isi pastreaza monopolul in privinta transportului si alimentarii cu gaze naturale a UE si continua politica expansionista. Totusi, acest proiect este prima incercare a UE pentru a implementa o politica comuna de securitate energetica.
Gazoductul NABUCCO, lung de 3282 km, urma sa transporte 4,5mld.mc/an, cu o crestere pana la 31 mld. mc de gaze naturale la nivelul anului 2020, un proiect care costa 7.5 mld.de dolari. Lucrarile urmau sa inceapa in 2009, iar exploatarea sa demareze in 2012, in Romania conducta urmand sa se intinda pe 457 km si cu o finantare de 800 mil. de dolari sustinuta de Transgaz SA Medias. Conducta se va conecta la gazoductul Erzurum – Tabriz si la cel din Sudul Caucazului, facand legatura cu magistrala transcaspica de gaz, terminalul de la destinatie trebuind sa alimenteze complexul de gaz austriac Baumgarten.
Secretarul general al Secretariatului Cartei Europene pentru Energie, Andre Mernier, considera ca « Implementarea proiectului Nabucco in circumstante incerte, in regiuni apropiate de Marea Neagra este extrem de dificila ».
Edward C. Chow, expert in energie al CSIS, a concluzionat astfel: Nabucco a fost un vis al diplomatilor, nu un proiect economic viabil, promotorii lui nereusind sa incheie acorduri pentru alimentare si tranzit.
Uniunea Europeana importa din Rusia aproape 50% din gazul consumat si odata confruntate cu pericolul sistarii livrarilor de energie statele europene au avut de ales intre o politica de acomodare si una de rezistenta.
Italia, Grecia si Bulgaria au semnat contracte cu Gazprom pentru participarea la proiectul rus-italian SOUTH STREAM (conducta porneste din portul Novorossiisk, parcurge pe sub Mare Neagra 900 de km pana in Bulgaria si se poate ramifica in Ungaria catre Austria, la vest catre Serbia, la sud catre Grecia si Italia).
Germania a fost rasplatita cu construirea gazoductului NORD STREAM, care urmeaza sa treaca pe sub Mare Baltica, ocolind totusi Polonia si tarile baltice. Romania este blocata in toate aceste proiecte, deoarece oficialii europeni nu au ajuns la nici un consens, iar politica tip ‘’dezbina si stapaneste’’ pe care o aplica Rusia in raport cu UE se pare ca a reusit.
In 2006 la Summit-ul de la Riga, NATO a raspuns pozitiv si a introdus in preocuparile sale si securitatea energetica. Franta si Germania care au relatii speciale cu Gazprom, nu au acceptat ca NATO sa elaboreze o strategie de securitate energetica, considerand ca aceasta este o problema strict comerciala, fara conotatie militara.
In aprilie 2008 la Summit-ul de la Bucuresti, Spania, Franta, Germania si Italia s-au opus acordarii Planului de Actiune pentru Aderare (MAP) Georgiei si Ucrainei.
In momentul invadarii Georgiei de catre trupele rusesti, Germania a avut o pozitie concilianta, Italia a sustinut Rusia, iar Franta prin presedintele Sarkozy si-a asumat incheierea unui acord de incetare a focului, acord care a fost favorabil Rusiei. Senatorul american Richard Lugar, liderul Comisiei pentru relatii Internationale, sustine ca SUA si UE trebuie sa elaboreze o strategie enegetica comuna pentru intreaga Europa,care sa stabileasca un cadru colectiv de abordare a relatiilor cu Rusia si sa refuze folosirea factorului energetic ca santaj si instrument de presiune.
ec. Ion IOFCIU
Doctorand in Stiinte Militare si Informatii
|
|
|
